Dealu Frumos

Dealu Frumos este atestat documentar în 1280, într-un act prin care Greavul Gerlachus de Pulgromonte, numele satului în limba latină, achiziționează o moară în zona satului Stejeriș, de azi. În limba română, numele satului a intrat pe filiera germană, numele satului în această limbă fiind Schönberg, pentru că, într-adevăr, priveliștea de aici, este minunată. Satul a fost complet distrus de năvălirile tătare, dar prin eforturile comunității, a renăscut. Școala din sat este una dintre primele pomenite în Transilvania, încă din 1334, o dovadă a importanței pe care comunitățile săsești o acordau educației, chiar și în cele mai mici comunități, cum era cea din Dealu Frumos. Documentele numără cel puțin 10 fii ai satului care au ajuns, de-a lungul vremii, să studieze la cele mai mari universități din Europa medievală. Aici, timp de peste 50 de ani, a fost considerat a fi centrul țării, marcat și printr-un panou care amintea călătorilor de acest lucru. După noi măsurători, făcute în 2012, cu aparate și metode moderne, centrul țării a fost stabilit la 30 de km mai la sud, în apropierea municipiului Făgăraș. Tot în același loc cu ”fostul centru al țării”, se află și un monument cu o poveste interesantă O casă tradițională din Dealu Frumos, cea a familiei Recker, poate fi admirată la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti din București. Printre numele cu care Dealu Frumos a mai fost cunoscut în istorie, se numără Șulumberg sau Șulemberg, Schinebärch sau Šinebarχ (în dialectul săsesc), Lesses sau Leses (în maghiară).

Descoperă în Dealu Frumos

Biserica Evanghelică Fortificată
Construită în prima jumătate a secolului XIII, ca o bazilică romanică, cu trei nave, fără clopotniță. Apoi, în secolul XVI, a fost înconjurată de o incintă rectangulară și i s-au adăugat și turnurile. Este localizată în centrul satului pentru a fi ușor accesibilă în caz de atac și era dimensionată astfel încât, dacă era suficient timp, să încapă și animalele în spatele zidurilor. Fortificația are și zone de depozitare a alimentelor și a fost mărită în secolul XVI și în secolul XVII, pentru a fi în pas cu creșterea populației. În biserică se păstrează obiecte și elemente datate din sec. XV și XVI. Din 2003, cetatea a fost luată în comodat de către Universitatea de Arhitectură din București, fiind folosită ca Centru de Studii de Arhitectură Vernaculară, calitate în care găzduiește periodic evenimente culturale și workshop-uri organizate de studenți.
 
Biserica ortodoxă Sf. Nicolae
A fost construită în 1839, prin efortul credincioșilor. La mai bine de 116 ani de la construcție, au fost adăugate și picturile.
 
Monumentul ”La vulturi”
Localizat lângă panoul care anunță centrul țării, între localnici, monumentul a fost mereu considerat a fi legat de poziția geografică. Însă la o privire mai atentă, având în vedere anul realizării (1858) și a inscripției în limba germană veche, s-a dovedit că marca finalizarea construcției drumului care leagă azi Agnita de Făgăraș. Un drum creat la presiunea sașilor și a secuilor, care își doreau să întărească legăturile comerciale între Transilvania și Muntenia, într-o perioadă istorică tulbure. Atunci, acest drum a fost benefic zonei, reprezentând o perioadă de dezvoltare a populație și a afacerilor de aici. Realizarea monumentului a fost un efort al administrațiilor locale din Nocrich, Agnita și Cincu Mare. 
 
Produs local
Miere și produse apicole - familia Susan (nr. 195)
 
Cazare și masă
Pensiunea Elisabeta
 
 
Credit foto: Csiszar Barna, Colinele Transilvaniei, Pensiunea Elisabeta

In zonă

Experiența ta pe acest site va fi îmbunătățită dacă acceptați folosirea de cookie-uri.