Chirpăr
Satul a fost locuit încă din epoca de piatră. Dacii și chiar și celții au trecut pe aici, conform descoperirilor arheologice. În sec. XII, la venirea primilor coloniști germani, teritoriul Chirpărului făcea parte din rezerva de pământ a coronei maghiare. La primele năvăliri ale tătarilor, de la începutul sec. XIII, locuitorii din Chirpăr și-au unit eforturile cu cei din Veseud, pentru a construi o cetate de refugiu, care s-a dovedit a fi extrem de utilă deoarece zona a fost călcată în repetate rânduri atât de tătari, cât și de pecegeni și de cumani. Satul din ”Dealul Bisericii”, Kirchberg, cum apare în prima atestare documentară, mai era cunoscut ca și Kirperich, Kirpriχ (în săsește) sau Kürpöd, Körpöd (în maghiară) și număra 44 de gospodării și o școală, la primul recensământ. Trei secole mai târziu, deși satul era își dublase dimensiunea, numărând circa 100 de gospodării, s-a confruntat cu o plecare masivă a populației din cauza impozitelor împovărătoare, în ciuda unor amenzi și a interzicerii strămutării din partea Scaunul de la Nocrich, de care aparținea Chirpăr. Atunci au fost aduse familii din Țara Oltului (din zona Avrig și Olteț).
În Chirpăr, meșteșugurile au fost mereu la înălțime, satul fiind cunoscut prin olarii săi. Între secolele XVII și XIX, peste 26 de olari au activat în sat. Arta populară din lemn, textile și blană era mult răspândită, în fiecare gospodărie se putea găsi un război de țesut. Până în anii '90 localitatea a fost locuită în majoritate de saşi. Azi, satul mai numără mai puțin de 800 de suflete.